M-am saturat de eterna sintagma a celor care sunt sau se cred "in varsta", sintagma care incepe asa: "tinerii din ziua de azi..." fie ca o continuare se refera la lipsa de buna crestere, la incultura care guverneaza tanara generatie, la lipsa prezentei acestora de la evenimente culturale ca teatru sau opera sau macar la lipsa vointei/placerii de a citi o carte. Candva, pe cand Irinel si Monica erau subiect monden o cucuana in varsta s-a apucat sa povesteasca de-a fir-a-par o emisiune in care acestia erau invitati si ce-au facut cei doi. Apoi, aceiasi cucuana cu aer de mare doamna s-a apucat sa critice tanara generatie de inculti spunand ca "tinerii din ziua de azi nu mai stiu ce este aia opera sau teatru". M-am simtit lezata in amorul propriu, amor care nu ma lasa sa cred ca fac parte din generatia inculta si am intrebat-o cand a fost ultima oara la opera. Mi-a raspuns ca este prea batrana sa mai iasa singura din casa... Ce ironic...
Intamplarea face ca in acea perioada eram in plin apogeu cultural si mergeam la asemenea evenimente destul de des prin urmare am mustruluito bine si i-am explicat ca tanara generatie era la opera in seara in care dumneaiei vizioana acea emisiune mondena povestita, cea cu Irinel si Monica. Nu i-a picat bine, sper ca si-a invatat lectia: tinerii (varsta mea incepea cu cifra 2 pe acea vreme), pe langa faptul ca gusta un spectacol de calitate mai sunt si capabili sa se apere impotriva celor ce ii desconsidera.
Ironic mi se pare si cand un batran agresiv te impinge cu bastonul si iti spune sa te ridici ca el este mai batran si tu esti tanar, nesimtit si datoria ta este sa stai in picioare. Hmmm... sa inteleg mai bine: tinerii nu pot avea probleme, daca esti tanar este musai si sanatos?! Nu este cazul meu, nu este cazul multora...
Si as mai putea da exemple din categoria omenilor care cred ca varsta ii indreptateste sa fie nesimtiti...
Acum numarul anilor mei nu mai incepe cu cifra 2. Nu mai fac parte din categoria "tinerilor" desi la prima vedere nu pare chiar asa... Insa, desi nu mai fac parte din acea categorie tot se nimeresta cate cineva mai destept ca mine care remarca o carte in geanta mea si spune: "ce bine imi pare ca mai exista tineri care citesc"... Imi vine sa le trag cu cartea in cap. La propriu, imi vine sa imi scot cartea tacticos si cu un calm nemarginit sa le trag cu cartea in cap, de multe ori. Inchid ochii si ma imaginez facand acest lucru apoi ii deschid si ma uit in ochii vorbaretului, ii zambesc si spun ironic "mda... este un hobby de-al meu... Incerc, zau sa-mi pastrez aparenta calma insa, intr-una din zile cineva va depasi masura.
Este tanara generatie inculta? Metroul este plin de oameni care citesc, la teatru si opera vad in mod constant persoane de varsta mea care vin si pleaca multumiti de ceea ce au vazut. Generatia mea stie sa citeasca insa generatia mea nu mai face parte din "tinerii din ziua de azi...". Stiu oare tinerii din ziua de azi sa citeasca?
........................................................
1Q84 - Haruki Murakami este in mainile mele acum. Voi ce cititi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu